Postat de: karatewkf | aprilie 25, 2008

De vorba cu Senseii

De vorba cu sensei Adrian Ghinea, antrenor federal si sensei Marius Lestariu, Lector Universitar in cadrul Universitatii din Bucuresti.

Diana: Cum ati ales acesta colaborare cu Universitatea din Bucuresti?

A. Ghinea : “Am transferat sportivii de la clubul “Venus Bucuresti” la “Clubul Sportul Studentesc”, fiind un club studentesc, am gasit intelegere in cadrul Universitatii din Bucuresti ca sa putem desfasura antrenamentele de performanta in sala de sport impreuna si cu o parte din studentii de la Universitatea din Bucuresti care fac acest sport de placere, nu neaparat de performanta.”

Diana: Avem sportivi de valoare in tara?

A. Ghinea: “Karate-ul competititonal in tara noastra are un nivel destul de ridicat si zic eu ca a progresat foarte mult fata de anii 90 cand s-a oficializat practicarea acestei ramuri de sport in tara noastra. Noi avem rezultate internationale atat la Campionatele Europene si Mondiale de Stil cat si la Campionatele Europene si Mondiale Interstiluri care sunt cele mai puternice din punct de vedere al numarului de participanti si al nivelului tehnic aratat de acestia.”

Marius Lestariu – Lector Universitar in cadrul Universitatii din Bucuresti

Diana: Vin studentii Universitatii din Bucuresti la antrenamente? Mai exista interes pentru sport?

M. Lestariu: “Da, exista, si ne bucuram ca vin din ce in ce mai multi studenti, cel putin la disciplina karate si ne mandrim ca nu sunt orice fel de studenti, ci sunt studenti buni si la disciplinile teoretice, ei realizand ca arta karate le aduce starea de echilibru, de concentrare mentala, de ajutor practic la ceea ce fac la universitate si in societate.”

Diana: Cand se desfasoara antrenamentele?

M. Lesatriu: “Avem mai multe locatii. In acesta sala in care ne aflam -Facultatea de Drept, antrenamentele reprezentative ale Universitatii din Bucuresti, iar cu incepatorii si avansatii avem antrenamente la Facultatea de Limbi Straine si la Facultatea de Chimie. Totodata, noi incercam sa ajutam studentii care vin din tara, sa le dezvoltam potentialul deja acumulat, in acelasi timp avem si grupe de initiere care abia acum pasesc pe drumul karateului.”

Postat de: karatewkf | aprilie 25, 2008

De ce practica fetele karate?!

Cazurile atipice de fete Karate-ka sunt acele fete care nu incep sa practice acest sport doar din iubirea pentru sport si mai ales pentru Arte Martiale, ci pentru ca, intr-un fel sau altul, au nevoie de asta. O mare parte dintre fete incep sa practice acest sport deoarece, considera ca acesta le va putea oferi ceea ce isi dau ele seama ca le lipseste.

In unele cazuri este vorba de curajul de a ramane ferma si hotarata intr-o confruntare (fie ea si o contradictie verbala) cu un baiat sau barbat. Baietii sunt predispusi spre a fi stapani pe situatie si au o latura agresiv-violenta mai puternica decat fetele, precum si un orgoliu pe masura, care, atunci cand este atacat, poate activa acea latura agresiv-violenta si poate duce la degenerarea unui conflict. Fetele (majoritatea dintre ele) inteleg aceste aspecte, chiar daca doar la un nivel subconstient si pot apela la Karate sau alte sporturi de contact in incercarea de a echilibra balanta, de a-si oferi lor inselor o pozitie de egalitate in relatiile cotidiene cu baietii/barbatii.

Exista unele fete care incep sa practice acest sport dintr-un soi de teama, de care nici ele nu sunt pe deplin constiente: si anume o teama care se gaseste adanc inradacinata in subconstientul lor si provine din amintirea unor evenimente trecute.
Poate fi vorba despre un act de violenta la care, intr-un fel sau altul, au fost martore (daca nu chiar victime), care le-a marcat profund copilaria (sau adolescenta) si care la momentul respectiv le-a facut sa constientizeze cat pot fi de vulnerabile si/sau neajutorate in fata unui baiat/barbat mai mare si mai puternic. Aceste fete vor practica Karate din nevoia de a-si asigura propria securitate, din dorinta de a deveni capabile de autoaparare in situatii asemanatoare cu cea pe care si-o amintesc cu teama.

Exista si cazurile de sportive “feministe” care practica acest sport din dorinta de a dovedi cat de valoroasa poate fi o femeie in comparatie cu un barbat, din nevoia interioara de a-si confirma lor inselor ca nu sunt cu nimic ma-i prejos si ca nu sunt doar sexul frumos, ci pot fi si sexul puternic. Aceasta nevoie de afirmare cu caracter “feminist” provine, in cele mai multe cazuri tot din trecutul lor personal, in care au fost supuse (de catre un iubit/prieten sau de catre familie) la un fel sau altul de indoctrinare in legatura cu generala inferioritate a femeilor intr-o lume guvernata de barbati si la categorica dependenta a femeilor de barbati in vederea reusitei in orice domeniu. Oricat de absurd ar parea, inca mai exista asemenea familii in care (cu aprobarea mamei) copiilor le sunt servite asemenea idei misogine zi dupa zi, pana cand li se intiparesc in subconstient. (Teodorescu Valentin – viitor psiholog)

Postat de: karatewkf | aprilie 25, 2008

karate-ul e mereu cu mine

De multe ori m-am intrebat “De ce karate?!” De ce din toate sporturile eu am ales karate-ul. In drumul meu spre cautarea sportului perfect am trecut prin multe, dar care s-au dovedit a fi doar hobby-uri trecatoare specifice etapelor copilariei si adolescentei.
Karate-ul m-a insotit permanent, m-a ghidat si m-a indrumat sa pasesc cu incredere in viata. A fost ca o dragoste la prima vedere care cred eu ca nu se va stinge niciodata. Am gasit mereu raspunsurile cautate in arta karate-ului, am simtit victoria, dar si infrangerea, bucuria, dar si durerea, speranta, dar si incertitudinea. Ca orice drum, drumul artei karate-do are si urcusuri si coborasuri, multe obstacole si adesea capcauni decisi sa te abata din calea ta. Succesul unui practicant de karate nu consta in cate trofee a adunat sau culoarea centurii ce o poarta, ci in faptul ca fiecare zi pentru el este o noua provocare, provocarea de fi in sala de antrenament indiferent de ora, de cat de obosit este sau cate griji ii strabat fiinta. El e acolo cu trup, spirit si suflet si asta e singurul lucru care conteaza.
Cand cineva afla ca practic karate ma priveste cu un oarecare interes, probabil prin prisma faptului ca sunt fata. Ideea preconceputa ca anumite sporturi sunt pentru baieti si altele pentru fete este inca in mintea romanului care nu intelege ca fiecare om e liber sa decida ce anume doreste si ce nu. Multi ma admira, dar sunt si persoane care ma compatimesc. Multi nu inteleg importanta karate-ului din viata mea si fac aluzii proaste si glumite deplasate, dar eu stiu ca practic karate pentru mine si nici o parere venita din partea unui necunoscator nu are insemnatate.

Cum am inceput?

Prima oara cand am pasit intr-o sala de arte martiale aveam 5 ani. Nu intelegeam mai nimic, dar ma fascina faptul ca eram prezenta intr-o sala imensa, alaturi de zeci de oameni care fac acelasi lucru, ca sunt inconjurata de prieteni si ca fac sport. Nu a trecut mult pana ce sala a fost inchisa din motive necunoscute si a trebuit sa iau calea altor sporturi. Am cochetat cu inotul, ciclismul, echitatia, tenisul de camp, handbalul, chiar si karting, am jucat fotbal, baschet si lista ramane deschisa caci oriunde se intampla sa existe oameni in miscare, acolo eram si eu.
In clasa a VI- a, din dorinta de a fi mereu prima in intrecerile cu bicicleta am ajuns, din nefericire, in stare foarte grava la spital. Dupa ore intregi in care m-am aflat in stare de inconstienta, mi-am revenit brusc spre surprinderea medicilor care au zis ca e o minune. Accidentul nu a fost nimic pe langa perioada care a urmat: mi s-a interzis cu orice pret sa mai practic sport, de orice natura ar fi el. Vestea a venit ca un glonte asupra mea, in acel timp avandu-mi format dictonul “Cine sta pe loc, acela rugineste!” asa ca am considerat ca singura sansa sa imi revin complet este sa invat autocontrolul si unde puteam mai bine decat la karate.
Am pasit increzatoare in sala Universitatii din Suceava, pornita sa patrund pe drumul spre autocunostere, spre intarirea organismului, spre dezvoltare personala si incredere in fortele proprii. Desi un copil la varsta aceea, am stiut din prima clipa ca ceea ce va urma imi va fura din gasca de prieteni, ma va prima de la distractii adolescentine, imi va crea un alt mod de viata decat a unui elev oarecare, unul cu adevarat deosebit.
In trei luni de zile am reusit sa obtin centura galbena trecand printre cei avansati. Timpul se scurgea foarte repede, iar preocuparea mea pentru karate era din ce in ce mai acuta. Am inceput sa particip la campionate, sa adun medalii si trofee, sa castig stima si respectul celor din jur si incetul cu incetul sa inaintez spre mult visata centura neagra. Am participat la stagii atat nationale cat si internationale, am facut cunostinta cu sportivi de renume precum si cu antrenori deosebiti.
S-a intamplat cand avem 16 ani: Am reusit sa promovez examenul de centura neagra sub indrumarea antrenorului meu, Nedelcu Sorin 4 Dan, pe atunci 3 Dan, urmand apoi un altul de recunoastere internationala cu presedintele Federatiei Romane de Karate, Adrian Popescu Sacele 8 Dan, pe atunci 7 Dan. Un an mai tarziu am reusit sa castig Campionatul National de Karate Shotokan ( proba de kata), victorie pe care am reusit-o in fiecare an pana in prezent.
Ajunsa in pragul clasei a 12-a am optat spre a-mi urma studiile intr-un oras cu potential in care pot creste si ca sportiv, deoarece pe langa Facultatea de Jurnalism spre care doream sa ma indrept, trebuia sa tin cont si de latura cealalta: sportul. In timpul liceului am participat la selectiile de lot national, dar faptul ca eram din provincie ma impiedica sa ma antrenez alaturi de cei mai buni. Bucuria intrarii la Jurnalism mi-a fost dublata si de legitimarea la clubul “Venus” Bucuresti, al carui antrenor era insusi antrenorul federal, Adrian Ghinea 6 Dan. La 20 de ani am reusit sa obtin NiDan (2Dan), grad pe care il port cu mandrie si acum. Au urmat multiple competitii interne si internationale la care am reusit sa ma impun printre cei mai buni casting respectul celor din noul club. Totdata am reusit sa intru in lotul national de karate participand cu echipa Romaniei la Campionatele Europene de Seniori, Campionate pe care imi doresc sa le castig in viitorul apropiat.
Deoarece karate-ul competitional spre care am pasit se imparte in doua ramuri: Kata  si Kumite si spre a atinge un nivel ridicat de performanta este bine sa urmezi doar una dintre cele doua, am considerat proba de Kata mai benefica pentru mine ca si sportiv, fapt pentru care am optat sa ma antrenez spre a cauta perfectiunea executiei karate-ului. Kata se bazeaza pe un antrenament mai mult individual intrucat clubul din care fac parte este specilizat pe kumite, eu fiind singura care se antreneaza pe kata. Acest lucru imi da avantajul ca aditional sa ma antrenez si pe kumite si sa particip la campionate in ambele probe.
Odata cu intrarea in anul 3 de facultate, sensei (antrenorul) ne-a transferat la clubul “Sportul Studentesc”, club din care fac parte si in prezent. In paralel cu antrenamentele de la Sportul, particip si la antrenamentele clubului de karate al Universitatii din Bucuresti, club alaturi de care s-a incheiat un parteneriat, astfel antrenorul federal Adrian Ghinea 6 Dan preda in doua din zilele saptamanii studentilor din cadrul Unibuc in sala Facultatii de Drept.
Orice vrea sa faca miscare e binevenit!

Postat de: karatewkf | aprilie 22, 2008

ce mai zice presa suceveana? politic

1 martie 2008 – Crai Nou

Irina Loghin lanseaza candidatul PRM pentru Primaria Sucevei, Ilie Nita.

Senatorul PRM, Irina Loghin, concerteaza impreuna cu Fuego la Casa de Cultura a Sucevei unde se desfasoara lansarea candidatilor PRM pentru Consiliul Local precum si candidatul pentru primar, Ilie Nita. Spectacolul se doreste a fi un martisor pentru doamnele si domnisoarele din Suceava, intrarea fiind gratuita.

http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=15108&edition_id=4676&format=html

8 martie 2008 – Monitorul de Suceava

Marza ii asteapta pe preotii ortodocsi sa se alature PSD-ului

Presedintele organizatiei judetene PSD, Gavril Marza, ofera preotilor ortodocsi locuri pe listele PSD pentru Consiliile Locale si Judetene. Acestia pot candita pe listele PSD-ului ca si candidati independenti, pe acesta cale Marza combate discriminarea care exista intre Biserica Ortodoxa si celelalte culte religioase cu privire la participarea la actul administrativ.

http://www.monitorulsv.ro/Politic%20local/2008-03-08/Mirza-ii-asteapta-pe-preoti-sa-candideze-ca-independenti-pe-listele-PSD

14 martie 2008 – Obiectivul de Suceava

PD-L a aflat strategia editoriala a PSD

PSD a realizat niste harti pe baza carora va incerca sa-si impuna modul in care judetul Suceava va fi impartit in colegii uninominale pentru alegerile de la Senat si Camera Deputatilor.

http://www.obiectivdesuceava.ro/index.php?page=articol&ids=35019

20 martie 2008 – Suceava-news

Ghita Ignatescu este noul presedinte al PNG Suceava
Fostul presedinte PNG, Dan Chitu, si-a prezentat demisia pe motive de sanatate, in locul sau fiind nominalizat, Ghita Ignatescu, presedinte al Organizatiei Municipale Suceava a PNG.

http://www.suceava-news.ro/politic/ghita-ignatescu-este-presedintele-png-suceava/

28 martie 2008

Sucevenii care locuiesc in cartierul Burdujeni vor avea apa de la Berchisesti

Primarul Ion Lungu a anuntat ca incepand de luni locatarii din Burdujeni vor putea bea apa de la Berchisesti. Investitia se ridica la 6,8 milioane de lei si reprezinta o investitie mult asteptata de cetateni care, pe timp de vara nu aveau apa potabila la robinete.

http://www.obiectivdesuceava.ro/index.php?zi=28&luna=03&an=2008&page=AFISEAZA

4 aprilie 2008

Suceava a devenit cea mai mare piata de desfacere din Moldova

Pana anul viitor, Suceava va avea cel putin 4 hipermarket-uri si 2 mall-uri. Raportat la numarul de locuitori, Suceava a devenit cea mai mare piata de desfacere din Moldova fiind vizata de multi investitori.

http://www.crainou.ro/?module=displaysection&edition_id=4705&format=html

11 aprilie 2008

Bijinariu cere PD-L sa renunte la trandafirul din sigla

Deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, cere partidului PD-L sa renunte la trandafirul din sigla intrucat acesta reprezinta simbolul stagii. PD-L se considera un partid de centru dreapta, fapt pentru care nu ar trebui sa contina simbolul socialist.

http://www.suceava-news.ro/politic/bejinariu-cere-pd-l-sa-renunte-la-trandafirul-din-sigla/

17 aprilie 2008

Astazi se deschide Shopping City Suceava

Noul hypermarket se intinde pe o suprafata de 47.100 de metri patrati, este prevazut cu 1400 locuri de parcare, aer conditionat si locuri de relaxare si reprezinta un beneficiu pentru locuitoii Sucevei care vor putea sa-si faca cumparaturile de la firme cu renume international.
Totodata, noul hypermarket a adus peste 2000 de locuri de munca, costul total al investitiei depasind 70 milioane de euro.

http://www.monitorulsv.ro/Local/2008-04-17/Astazi-se-deschide-SHOPPING-CITY-SUCEAVA

22 aprilie 2008

Arbeit macht Onofrei!

Orest onofrei a fost retrogradat la functia de prefect, la subprefect, in locul lui venind Alexandru Baisanu, actualul subprefect: O mica rocada inainte de alegeri!

http://www.monitorulsv.ro/Local/2008-04-17/Astazi-se-deschide-SHOPPING-CITY-SUCEAVA

Postat de: karatewkf | aprilie 5, 2008

face to face…

Un fior iti strabate intreaga fiinta si nu stii daca e frica, emotie sau curaj. Esti tu si adversarul si ai un singur tel: trebuie sa castigi! Intr-un moment de deznadejze antrenorul mi-a spus o vorba mare pe care mi-o repet de fiecare data cand ma aflu in impas la o competitie: “sa castigi nu e cel mai important lucru, dar este singurul lucru care conteaza!” Uneori faci tot posibilul si pierzi…e omeneste, dar faptul ca ai dat tot din tine, ca ai trait acel moment inseamna foarte mult. Iubesc acea senzatie de incredere si devotament catre propria fiinta. E una din putinele clipe cand esti doar tu cu tine si, punandu-ti corpul in pericol, incerci din rasputeri sa fii undeva deasupra fiintei tale si sa castigi acel meci. Nu totdeauna antrenamentul fizic te ajuta sa fii invingator. Evident, antrenamentul fizic e important pentru definirea tehnicii, situatii de lupta, dar mentalul este cel mai important! Cu ajutorul mintii poti deveni castigator dominand adversarul si gandind strategic fiecare punct decisiv. Karate-ul e o arta, iar cel ce il practica un artist desavarsit!

Postat de: karatewkf | martie 30, 2008

Albul se murdareste repede!

Cat de mult ma bucur cand vad un chimono nou! E atat de alb, straluceste in razele soarelui ce se propaga pe fereastra dojo-ului, fosneste puternic atunci cand executi loviturile, miroase a lucru nou, abia iesit din fabrica. Te simti altfel cand il porti. Toti te admira si-si dau cu parerea de noua achizitie. E imposibil sa treci neobservat cand ai un chimono nou!

Dar…

Pe cat de frumos este albul, pe atat de usor se murdareste!

Visam la o competitie perfecta, credeam in fairplay si ma entuziasmam de prezenta unor sportivi cu renume. Imi imaginam un meci perfect, unde arbitrii sunt impartiali si unde cel mai bun sa castige.

Atmosfera inainte de o competitie e ca un chimonou nou! Te bucuri de senzatie, intalnesti vechi cunostinte, te saluti cu toti arbitrii, faci plecaciune catre domnul presedinte, te incalzesti alert, primesti laude, ti se ureaza bun venit, asculti muzica, visezi ca ajungi campion!

Pana cand…

Incepe concursul! Si chimonoul alb ia primul contact cu tatami-ul prafuit, se inroseste cu sangele tau sau al adversarului, se sifoneaza cand fandezi in stanga si-n dreapta, depoziteaza in textuta transpiratii in serii de pe parcursul unei intregi zile, simte gustul de pepsi sau ciocolata pe care le mananci in graba intre meciuri apoi, ud, murdar, mototolit, este aruncat intr-un rucsac si trimis direct in masina de spalat.

Incepe concursul! Si vezi ca tatamiul este alunecos, ca suprafata unde vei lupta nu are nici macar tabela de marcaj, ca arbitrii sunt ori prea plictisiti, ori prea ghidati spre a ridica acelasi stegulet pentru “x-ulescu”, ca echipa ta e plecata la masa si brusc te trezesti singur in fata adversarului si a arbitrului de centru, incotosmanat cu protectii din cap pana in picioare gata sa intri in meciul pentru care te-ai antrenat tot anul.

Nota Bene! Albul se murdareste repede…dar la origine, tot ALB ramane!

Postat de: karatewkf | martie 27, 2008

Primul antrenament

karate-girl.gif

Era o sala mare… s-au cel putin asa o vedeam atunci. Era plina ochi de sportivi de toate varstele cu centuri colorate si foarte galagiosi. Am intrat, putin stinghera, privind cu coada ochiului la haosul de acolo. Eram fascinata de atmosfera, desi, ma asteptam sa vad ordine si disciplina. Nu ma bagase nimeni in seama…probabil erau satui de atatia incepatori care venea si plecau si iar si iar..

Liniste mormant. Toti s-au oprit din activitati si fugeau care mai de care aliniindu-se impecabil pe un rand cu fata spre mine. In sala intra un tip brunet, usor firav, cu o atitudine de superioritate si foarte calm. Vine spre mine..aud si acum pasii apasati ce rasunau in intreaga sala. “Buna, vrei sa faci karate?” Ii raspund cu un “da” cam pe jumatate. “Intra in formatie si vorbim dupa”, a rasunat glasul celui cel credeam pe atunci ca era antrenorul.

A urmat incalzirea: 10 ture de sala care mi se pareau interminabile: gafaiam, dar nu renuntam. “Calvarul” luase sfarsit, desi nu era decat inceputul altuia caci imediat dupa alergare au venit si exercitiile specifice de incalzire facute alert, poruncite de cel din fata. Toata lumea gafaia in dreapta mea, altii tipau haotic..nu intelegeam nimic, dar iubeam acea senzatie. Eram ultima din formatie, prea neinsemnata sa ma observe cineva…si totusi..Y..a..m..e..se aude! Am continuat exercitiile in timp ce toti s-au oprit. “Opreste-te!” imi sopteste un baiat. Aud apoi vocea tipului brunet care ii porunceste sa execute 50 de flotari pentru ca a vorbit. Brusc, haosul si galagia de la incpeut s-au transformat intr-o adevarata militarie in care tot ce trebuia sa faci era sa executi ordinile, fara intrebari, fara soapte…Si cu toate astea imi placea..

Primul antrenament a laut sfarsit, numai eu stiu cum :p

Postat de: karatewkf | martie 24, 2008

karate-inceputurile pasiunii mele

la inceput…

A inceput pe nesimtite pe vremea cand eram un copil timid, visator cu un gingas suras in coltul gurii.

Nu stiam prea multe despre viata, dar iubeam ceva atat de mult incat acel ceva era tot universul meu:

SPORTUL

Am inceput prin a cauta sportul perfect trecand usor prin inot, tenis, fotbal, handbal, echitatie, patinaj, ciclism, escalada, ski, de toate pentru toti.

Unele le mai practic si acum cu mare entuziasm, dar karate-ul a venit atunci cand nici nu ma asteptam si a fost ca o dragoste la prima vedere.

In momentul cand am pasit in sala de sport a universitatii unde se desfasurau antrenamentele de karate, am simtit o emotie profunda care m-a marcat ca si copil fiind. Simtem cum intreg trupul imi vibreaza si o bucurie imensa ma invadase.

Gasisem “acel ceva” dupa care ravnisem atat de mult: sportul perfect!

Iubeam fiecare zi si asteptam cu nerabdare ora antrenamentului.

Nimic nu mi se parea mai important decat sa fiu acolo, in acea sala puternic luminata, cu parchet proaspat vopsit, in randurile unei formatii bine organizate, cot la cot cu centuri colorate, in fata unui antrenor inalt, blond, cu un chip placut si foarte devotat muncii sale…Il admiram mult, imi era frica sa-l privesc in ochi si mereu imi indreptam privirea spre centura sa neagra, rupta in dreptul nodului si pecetluita cu amprenta timpului trecut…si mi se parea atat de veche si atat de importanta!

Aveam un vis inca din primile zile: sa ajung sa am mult ravnita centura neagra, sa ma aflu in capatul formatiei si sa dau acel salut impunator, sa fiu Sempai (ajutorul senseiului)

Postat de: karatewkf | martie 18, 2008

Competitia in karate

Karate-ul wkf (World Karate Federation) se imparte in doua ramuri competitionale: Kata si Kumite

Ce inseamna fiecare?!

Kata reprezinta o lupta imaginara cu patru adversari. Procedeele de karate sunt atent selectionate pentru a fi aplicabile in lupta propriu- zisa. Este un exercitiu de maiestrie, detul de greu de executat mai ales de gradele inferioare si cu un mare impact asupra publicului.

Kata te ajuta sa-ti coordonezi trupul si mintea si sa te exteorizezi dand ce este mai bun din tine pe suprafata de lupta.

Este practicat atat de fete cat si de baieti si presupune un inalt grad de concentrare, traire interioara maxima,

spirit de lupta si dorinta de a exprima, deoarece inainte de toate karate-ul este un mod de exprimare a artei.

Kumite este lupta propriu-zisa cu un adversar, o lupta care se desfasoara dupa un set de norme si reguli recunoscute in regulamentul wkf. In kumite e nevoie de curaj, de adrenalina, de spirit de lupta si dorinta de dominare a adversarului.

Luptele cele mai frumoase se pot vedea la centurile cu grad superior, unde tehnica isi spune cuvantul, precum si experienta competitionala vasta.

Postat de: karatewkf | martie 14, 2008

Ce inseamna karate?!

in dojo

Karate a devenit pentru mine viata.
Ma trezesc dimineata cu mintea la karate si adorm executind tehnici in gand.
Ca sa dau o defenitie karate-ului e mult prea putin…
De aceea consider ca nu poti sti ce inseamna karate pana nu incerci.
Si mai mult, nu poti sti ce inseamna karate pana nu simti si nu traiesti
fiecare clipa prin prisma karate-ului.
Dureaza poate o viata, uneori duci karateul cu tine si dupa trecere:
nu se termina niciodata, e un mod de a fi care te reprezinta,te ghideaza,
te inveseleste si te intristeaza, te raneste si apoi te oblojeste
si iti da satisfactie ca ceea ce faci are un sens si sensul acela
il gasesti in inima ta si nu il poate lua nimeni
ca este doar al tau.

In karate esti doar tu cu tine: Trup, Minte, Spirit!

Pasesti spre necunoscut si inveti mereu calea spre perfectiune. Nu o vei atinge niciodata, dar drumul pana acolo e presarat de infrangeri si

victorii care te vor face sa constientizezi ca existi, vei simti durerea si bucuria

si vei iesi din ciclicitatea cotidiana de birou-pat.

Nu vei fi un superman, nu vei fi un atotputernic,

dar vei fi Tu si-ti vei cunoaste limitele.

Cand vorbim de karate traim in mituri si basme.

Stim ca practicantul de karate este salvatorul tuturor.

Ne mandrim cand il avem in preajma si il credem un supraom.

Ceea ce vreau sa subliniez este ca practicantul de karate este un om obisnuit,

uneori prea slab sa faca fata unui atac, alteori prea gras sa poate ridica piciorul

pana la capul adversarului,

dar in ciuda acestor lucruri, el continua sa practice, zi de zi, sa caute drumul spre

perfectiune.

Ajunge sa fie in interior acea proiectie a visurilor sale, capata curaj si incredere in sine,

nutreste sperante, gandeste pozitiv.

Prin perseverenta isi fortifica corpul, ii creste rezistenta la boli si invata sa se accepte pe sine, cu statura sa, cu greutatea sa, cu uratenia sau

frumusetea sa.

Este El si asta e singurul lucru care conteaza!

Categorii