Era o sala mare… s-au cel putin asa o vedeam atunci. Era plina ochi de sportivi de toate varstele cu centuri colorate si foarte galagiosi. Am intrat, putin stinghera, privind cu coada ochiului la haosul de acolo. Eram fascinata de atmosfera, desi, ma asteptam sa vad ordine si disciplina. Nu ma bagase nimeni in seama…probabil erau satui de atatia incepatori care venea si plecau si iar si iar..

Liniste mormant. Toti s-au oprit din activitati si fugeau care mai de care aliniindu-se impecabil pe un rand cu fata spre mine. In sala intra un tip brunet, usor firav, cu o atitudine de superioritate si foarte calm. Vine spre mine..aud si acum pasii apasati ce rasunau in intreaga sala. “Buna, vrei sa faci karate?” Ii raspund cu un “da” cam pe jumatate. “Intra in formatie si vorbim dupa”, a rasunat glasul celui cel credeam pe atunci ca era antrenorul.

A urmat incalzirea: 10 ture de sala care mi se pareau interminabile: gafaiam, dar nu renuntam. “Calvarul” luase sfarsit, desi nu era decat inceputul altuia caci imediat dupa alergare au venit si exercitiile specifice de incalzire facute alert, poruncite de cel din fata. Toata lumea gafaia in dreapta mea, altii tipau haotic..nu intelegeam nimic, dar iubeam acea senzatie. Eram ultima din formatie, prea neinsemnata sa ma observe cineva…si totusi..Y..a..m..e..se aude! Am continuat exercitiile in timp ce toti s-au oprit. “Opreste-te!” imi sopteste un baiat. Aud apoi vocea tipului brunet care ii porunceste sa execute 50 de flotari pentru ca a vorbit. Brusc, haosul si galagia de la incpeut s-au transformat intr-o adevarata militarie in care tot ce trebuia sa faci era sa executi ordinile, fara intrebari, fara soapte…Si cu toate astea imi placea..

Primul antrenament a laut sfarsit, numai eu stiu cum :p