Cat de mult ma bucur cand vad un chimono nou! E atat de alb, straluceste in razele soarelui ce se propaga pe fereastra dojo-ului, fosneste puternic atunci cand executi loviturile, miroase a lucru nou, abia iesit din fabrica. Te simti altfel cand il porti. Toti te admira si-si dau cu parerea de noua achizitie. E imposibil sa treci neobservat cand ai un chimono nou!

Dar…

Pe cat de frumos este albul, pe atat de usor se murdareste!

Visam la o competitie perfecta, credeam in fairplay si ma entuziasmam de prezenta unor sportivi cu renume. Imi imaginam un meci perfect, unde arbitrii sunt impartiali si unde cel mai bun sa castige.

Atmosfera inainte de o competitie e ca un chimonou nou! Te bucuri de senzatie, intalnesti vechi cunostinte, te saluti cu toti arbitrii, faci plecaciune catre domnul presedinte, te incalzesti alert, primesti laude, ti se ureaza bun venit, asculti muzica, visezi ca ajungi campion!

Pana cand…

Incepe concursul! Si chimonoul alb ia primul contact cu tatami-ul prafuit, se inroseste cu sangele tau sau al adversarului, se sifoneaza cand fandezi in stanga si-n dreapta, depoziteaza in textuta transpiratii in serii de pe parcursul unei intregi zile, simte gustul de pepsi sau ciocolata pe care le mananci in graba intre meciuri apoi, ud, murdar, mototolit, este aruncat intr-un rucsac si trimis direct in masina de spalat.

Incepe concursul! Si vezi ca tatamiul este alunecos, ca suprafata unde vei lupta nu are nici macar tabela de marcaj, ca arbitrii sunt ori prea plictisiti, ori prea ghidati spre a ridica acelasi stegulet pentru “x-ulescu”, ca echipa ta e plecata la masa si brusc te trezesti singur in fata adversarului si a arbitrului de centru, incotosmanat cu protectii din cap pana in picioare gata sa intri in meciul pentru care te-ai antrenat tot anul.

Nota Bene! Albul se murdareste repede…dar la origine, tot ALB ramane!